Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie puternică la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte! Cinci angajaţi au fost răniţi

Publicat in Cancan, luni 26 august 2013 ·

Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oţelării.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, deflagraţia nu a fost anunţată la 112, iar cei cinci răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu ambulanţa combinatului, dar şi cu maşini ale angajaţilor.

"Noi nu am fost anunţaţi de incident prin 112 şi nu ni s-a cerut sprijinul pentru a interveni la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte. Nu cunoaştem cauza exploziei", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maior Edurd Ţelea, pentru Mediafax.

Primele date furnizate de Poliţie arată că explozia s-a produs la o secţie a Oţelăriei Electrice nr. 2, din cauza unei acumulări de gaze.

"Explozia a avut loc la un stand de valve care cuprinde conducte ce transportă gaz metan, oxigen şi azot, unde a avut loc o scurgere de gaz din motive care urmează să fie stabilite", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu.

Ea a precizat că în urma deflagraţiei au fost răniţi doi electricieni şi trei lăcătuşi cu vârste între 35 şi 40 de ani.

La rândul său, medicul Dorin Maier de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa a precizat că victimele au fost transportate la spital cu maşini din combinat, nefiind solicitată ambulanţa.

El a precizat că toţi cei cinci răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean din Târgovişte, doi dintre ei fiind transferaţi apoi cu ambulanţe la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.

Conform sursei citate, unul dintre răniţii transferaţi în Capitală este în stare stabilă, iar celălalt este într-o stare mai gravă, având arsuri de gradul al doilea pe mâini, pe faţă şi pe torace.

Ionut Chiperi Citeste despre: explozie , combinat oteluri speciale ,

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 42 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 42 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°