Coloana vertebrală este axul prin care circulă energii vitale. De aceea e foarte important să ştii să previi apariţia unor afecţiuni la nivelul acesteia, urmând câteva sfaturi simple.
Adoptă o postură corectă
Cel mai simplu mod prin care îţi poţi menaja coloana este să adopţi o postură corectă. Ţine cont de binecunoscutul îndemn pe care îl tot repetă părinţii copiilor: „stai drept”. Când stai în picioare şi când mergi, menţine spatele drept, pieptul şi privirea înainte, umerii uşor traşi spre spate.
Stai pe scaune cu spătar flexibil
Atunci când stai pe scaun, medicii spun că e bine să ai o poziţie relaxată, cu picioarele pe podea şi cu spatele uşor înclinat, lipit de spătar, astfel încât corpul să formeze un unghi de 135 de grade, în loc de unul de 90. În această poziţie, se exercită cea mai mică presiune asupra discurilor intervertebrale, muşchilor şi tendoanelor, favorizând relaxarea coloanei. Scaunele cu spătare flexibile îţi permit să le ajustezi astfel încât să găseşti cea mai bună poziţie pentru coloană.
Dormi pe o saltea tare
Şi poziţia în care dormi te poate ajuta să eviţi afecţiuni ale coloanei vertebrale. Când dormi pe o parte, aşază o pernă între genunchi, ca să menţii coloana într-o poziţie neutră (fără să se îndoaie prea mult nici în faţă, nici spre spate). De asemenea, în acelaşi scop poţi folosi o saltea tare sau o placă de lemn aşezată peste salteaua obişnuită. Pernele speciale pentru coloană (anatomice sau ortopedice) menţin coloana într-o poziţie corectă, relaxând muşchii spatelui şi prevenind durerile cervicale.
Foloseşte suporturi speciale pentru spate
Suporturile lombare rotunde sau semirotunde se găsesc de cumpărat în magazinele sau pe site-urile cu produse ortopedice. Sunt un fel de perne mici, care se ataşază pe spătarul scaunului, pentru susţinerea zonei lombare sau cervicale. Poţi să-ţi faci singu