Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul României la Chişinău: Sunt convins că Moldova are un drum european de la care nu există vreo întoarcere, iar România este principalul avocat

Publicat in Adevarul, luni 26 august 2013 ·

Victor Ponta, premierul României a avut astăzi o întrevedere cu Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova. Mâine, oficialul român, dar şi comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger vor participa la inaugurarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungeni.

Pe agenda discuţiilor celor doi oficiali au fost: integrarea europeană a Republicii Moldova, inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, înfiinţarea unui serviciu de tip SMURD, dar şi redeschiderea studioului TVR în Republica Moldova.

"Vizita domnului Ponta este plină de semnificaţie ce are loc în ajunul şi în timpul sărbătoririi Zilei Independenţei Republicii Moldova. Mâine urmează să lansăm construcţia unui gazoduct. Este un proiect eminamente european cu sprijin financiar şi politic de la Bruxelles. Sunt convins că vom reuşi ca într-o perioadă nu foarte îndelungată de timp acest gazoduct să fie funcţional. Am discutat şi despre infrastructură, despre podurile distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre cooperarea în domeniul educaţiei. Am discutat şi despre integrarea europeană şi rolul României în realizarea acestui deziderat", a declarat Iurie Leancă.

"Suntem în preajma unui eveniment foarte important, Summitul de la Vilnius şi vom continua discuţia să vedem care va fi sprijinul punctual al României, dar şi al celorlalţi parteneri astfel încât la Vilnius să ne realizăm obiectivele atât în ceea ce priveşte parafarea celor două acorduri cât şi obţinerea declaraţiei de către Comisia Europeană că Republica Moldova întruneşte condiţiile pe vize", a mai adăugat premierul moldovean.

La rândul său, Victor Ponta a declarat că România sprijină drumul european al Republicii Moldova. "Sunt convins că Moldova are un drum european de la care nu există vreo întoarcere, şi nu ar fi bine să fie vreo întoarcere, iar România este principalul avocat al Moldovei pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 50 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 5 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 4 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 6 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 3 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°