Cu doar trei cuvinte, Ministerul Mediului lasă România fără Ariile Naturale Protejate. Cele trei cuvinte se regăsesc în propunerile de modificare a OUG nr 57/2007 și dacă aceste modificări vor fi adoptate, tot ceea ce mai este verde în România ajunge la cheremul unor funcționari sau a unor decizii politice. Iar acest lucru se poate întâmpla peste numai cinci zile, susțin reprezentanții Societății Ornitologice Române. Sursa: Marius Filip
Prima dintre modificări se referă la avizul pe care administratorii și custozii ariilor protejate (ONG-uri de mediu și alte tipuri de organizații) îl emit firmelor care doresc să se extindă în ariile naturale protejate.
Acum, acest aviz este obligatoriu, iar pentru afacerile care ar putea afecta semnificativ mediul, există posibilitatea stopării. Noile prevederi îl transformă într-un aviz consultativ, de care nu se va mai ține cont. Acest lucru înseamnă că un funcționar ministerial poate decide dacă ultimele rezervații din România devin teritoriu de joacă pentru afaceriști sau rămân teritoriu pentru speciile de plante, păsări și animale protejate din țară, potrivit lui Ovidiu Neculai Bufnila, purtătorul de cuvânt al societății .
A doua modificare se referă la desființarea Ariilor Naturale Protejate, iar cele două cuvinte incriminate sunt ... „în parte”. Dacă o mică parte dintr-o Arie Naturală Protejată a fost afectată de un factor extern și își pierde valoarea naturală, atunci întreaga arie poate fi desființată. Culmea, printr-o decizie politică, nu una a specialiștilor în biologie.
Ca ipoteză: o deversare „accidentală” de petrol într-un lac dintr-o rezervație naturală poate duce la anularea statutului de rezervație pentru întregul teritoriu. Lacul, pădurea, animalele de acolo, toate vor rămâne la cheremul unui viitor investitor care va putea profita de ridicarea statutului de Arie Naturală Protejată.
„Societa