IAȘI. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a ajuns să se contrazică în instanţă din cauza eliberării lui Tiberiu Cristodorescu.
În cursul ședinței de judecată, șeful DNA Iaşi a fost contrazis chiar de superiorul ierarhic, deoarece nu a văzut pericolul social al interlopului. Tiberiu Cristodorescu, arestat pentru trafic de influenţă, a reuşit să-i învrăjbească pe procurorii anticorupţie. Recent, procurorii ieşeni au fost de acord cu eliberarea lui Cristodorescu. Astfel, judecătorii Tribunalului Iași au fost înştiinţaţi de şeful DNA Iaşi, Sorin Călin, că interlopul „şi-ar fi schimbat atitudinea faţă de valorile sociale prevăzute de legea penală“, însă unele surse au speculat că, de fapt, acesta ar fi fost de acord să denunţe persoane importante.
Totuși, înainte ca interlopul să fie pus efectiv în libertate, şefa DNA, Codruţa Kovesi, a formulat recurs la decizia Tribunalului Iași. La recursul de la Curtea de Apel, procurorul DNA Iaşi Luminiţa Merişescu a fost pus în situaţia de a-şi contrazice şeful: „Starea de pericol social chiar s-a adâncit!“
De cealaltă parte, apărătorul lui Cristodorescu a fost uimit de cele întâmplate: „Curtea de Apel se confruntă cu o mare problemă de credibilitate!“
Curtea de Apel Iași a admis recursul formulat de procurori în cazul lui Cristodorescu și a decis menținerea arestului preventiv în cazul său.
Recent, Cristodorescu a fost arestat alături de alți doi membri ai lumii interlope ieșene: Gheorghe Clapon și Gheorghe Corduneanu. Ei au fost acuzați de trafic de influență, respectiv de complicitate la această infracțiune.
Conform anchetatorilor, în perioada mai – iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Corduneanu, au pretins de la denunțător (inculpat într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane și condamnat în primă instanţă la șapte ani de