-AA+A
Pelerinaj greco-catolic la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din satul Cormaia foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNLa fel cum s-a întâmplat în ultimii patru ani, în sfârşitul de săptămână dinaintea Sărbătorii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul - sâmbătă, 24 august - Înalt Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial de Cluj-Gherla, preoţi şi credincioşi au plecat în pelerinaj pe jos, din Sângeorz-Băi, spre Cormaia, unde a fost sărbătorit hramul bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Încă de dimineaţă, ÎPS Florentin a fost întâmpinat la biserica „Sfântul Gheorghe” din Sângeorz-Băi de părintele Nicolae Jarda, protopop de Rodna, de preoţi şi credincioşi. La plecarea spre Cormaia, Înalt Preasfinţia Sa a reamintit că pelerinajul este o formă de rugăciune şi conţine trei elemente simbolice: „În primul rând, pelerinajul ne aduce aminte că şi noi suntem pelerini pe acest pământ, adică trecători. În al doilea rând, pelerinajul este şi un moment de asceză, un sacrificiu, mortificare. Al treilea element simbolic este ţelul propus: plecăm de la o biserică şi ajungem la o altă biserică. Plecăm de la prezenţa Mântuitorului şi ajungem la o altă prezenţă a Mântuitorului, pentru că acesta este scopul vieţii noastre. Plecăm de la prezenţa Mântuitorului în biserici, în Taina Sfântului Sacrament al Euharistiei, pentru a ajunge dincolo, la ospăţul veşniciei, unde El, Fiul, este Mielul Jertfei, care ne primeşte, este Mirele care ne aşteaptă la Ospăţul Nunţii, în bucuria veşnică a Lui, a Tatălui şi a Spiritului Sfânt”.
La eveniment au participat persoane din Congregaţia Maicii Domnului şi din Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare”, peste 20 de preoţi din protopopiatele judeţului nostru şi ale judeţului Cluj, alături de sute de credincioşi. După un drum în c