Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem nevoie de Chiricheş cu Legia!

Publicat in Pro Sport, luni 26 august 2013 ·

Steaua fără Chiricheş parcă nu e Steaua. Pare o echipă normală, căreia îi lipseşte elementul-surpriză, ca şi cum te-ai duce la o gală de box pentru meciul-vedetă, iar acesta nu se mai dispută din cauza unei indispoziţii de ultim moment a favoritului. Din păcate, nu estetica e esenţială în „cazul Chiricheş”, ci detaliile tehnice. Fără Chiricheş, Steaua e nesigură pe axul central, acolo unde Gardoş şi Szukala dau impresia că sunt fraţi vitregi. În primul rând, pentru că ei nu au jucat prea mult împreună, nu se simt, nu se completează reciproc, dar şi pentru că, în acest moment, Gardoş e mult sub Chiricheş.

Fără Chiricheş, nici Latovlevici nu e Latovlevici. Obişnuit să fie „scos” de „Chiri” când evadează în atac, şi o face destul de des, „Lato” nu mai are aceeaşi susţinere de la Gardoş, care nu poate strânge atât de mult spre stânga, pentru că nu are nici o mare capacitatea de efort, nici viteza de reacţie, nici simţul de anticipaţie şi nici plasamentul lui Chiricheş.

În plus, Steaua scade şi ca desfăşurare ofensivă când nu e Chiricheş pe teren. Ieşirile acestuia cu mingea la picior până în jumătatea adversă, execuţiile uneori fantastice, finalizate chiar cu goluri spectaculoase, creează superioritate în faţa oricărei echipe, aşa cum s-a întâmplat şi cu Ajax, şi chiar cu Chelsea.

Steaua cu Chiricheş împotriva Legiei are şanse mari de a merge în grupele Champions League. Steaua fără Chiricheş la Varşovia, şi în plus şi fără Pintilii - suspendat, are şanse mari să meargă doar în grupele Europa League.

Din păcate, privind în urmă la marile transferuri făcute de Steaua, şi îmi vin acum în minte doar cele ale lui Prodan şi Adi Ilie, jucătorii ca şi acontaţi de un club mare din străinătate nu mai evoluează până la semnarea actelor nici în campionat, nici în cupele europene. E vorba de mulţi bani, iar clubul cumpărător vrea să se asigure că nu dă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Felix Baumgartner, 56 de ani, practicant de parașutism și BASE jumping, s-a stins din viață în urma unui accident de parapantă. Austriacul era de 11 ani partenerul de viață al vedetei Mihaela Rădulescu. Până să fie încărcat în elicopter pentru a fi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°