Directorul Diviziei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia are previziuni bune în ceea ce privește colosul energetic până aproape de sfârșitul anului.
Șefii Complexului Energetic Oltenia susțin că în continuare compania se menține pe profit. Ba mai mult, în luna septembrie, CEO ar putea funcţiona cu șapte blocuri mari şi unul mic. Aurel Medințu, șeful Diviziei Energie, precizează că cel mai mare producător de energie nu s-a împrumutat la bancă pentru plata salariilor minerilor și energeticienilor pe luna iulie. „Există vreo unitate care n-are linie de creditare? Dacă avem profit, cum să luăm bani de salarii din bancă? Categoric Complexul Oltenia va încheia luna august pe profit, în luna iulie profitul a fost de 110 milioane, la sfârșitul acestei luni va fi mai mare decât cel înregistrat în iulie. În lunile următoare, sperăm să ne meargă la fel de bine. Avem cea mai mare producție contractată de până acum. În luna septembrie, sperăm să intrăm cu încă un bloc în funcțiune, am putea merge cu șapte grupuri mari plus unul mic”, a declarat Aurel Medinţu.
Directorul Diviziei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia are previziuni bune în ceea ce privește colosul energetic până aproape de sfârșitul anului.
Șefii Complexului Energetic Oltenia susțin că în continuare compania se menține pe profit. Ba mai mult, în luna septembrie, CEO ar putea funcţiona cu șapte blocuri mari şi unul mic. Aurel Medințu, șeful Diviziei Energie, precizează că cel mai mare producător de energie nu s-a împrumutat la bancă pentru plata salariilor minerilor și energeticienilor pe luna iulie. „Există vreo unitate care n-are linie de creditare? Dacă avem profit, cum să luăm bani de salarii din bancă? Categoric Complexul Oltenia va încheia luna august pe profit, în luna iulie profitul a fost de 110 milioane, la sfârșitul acestei luni va fi mai mare