Graţie voluntarilor Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului, bihorenii pot merge la picnic pe Valea Iadului, în locul cunoscut Podul lui Herghel. Zona este una atractivă pentru turiştii cunoscători pentru că în apropiere este un izvor cu apă de băut, iar pentru amenajarea ei ca loc de picnic ONG-ul a câştigat o finanţare în cadrul programului "Omul (re)înverzeşte locul", implementat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi sprijinit de Dorna.
38 de persoane au răspuns apelului ADDEPT şi s-au dus, sâmbătă dis-de-dimineaţă, pe Valea Iadului, fiind transportaţi cu un microbuz pus la dispoziţie de firma Euromaidec Touring.
Pe o suprafaţă de 0,3 hectare, voluntarii au curăţat gunoaiele, adunând 67 de saci pe care i-a ridicat firma Salubri Aleşd, au cosit iarba şi au nivelat un spaţiu pentru parcări. Buldozerul necesar a fost pus la dispoziţia voluntarilor de pensiunea Apuseni Wild.
După ce au terminat curăţenia, voluntarii au pus în zonă două containere de gunoaie de câte 1.100 de litri, unul pentru deşeurile menajere şi altul pentru deşeuri reciclabile, dar şi un foişor, cumpărat de Primăria Bulz. De asemenea, au realizat 4 vetre de foc şi au montat plăcuţe cu mesaje ecologice.
Graţie voluntarilor Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului, bihorenii pot merge la picnic pe Valea Iadului, în locul cunoscut Podul lui Herghel. Zona este una atractivă pentru turiştii cunoscători pentru că în apropiere este un izvor cu apă de băut, iar pentru amenajarea ei ca loc de picnic ONG-ul a câştigat o finanţare în cadrul programului "Omul (re)înverzeşte locul", implementat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi sprijinit de Dorna.
38 de persoane au răspuns apelului ADDEPT şi s-au dus, sâmbăt