Profesorii care nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor trebuie să se adreseze conducerii şcolii în care predau.
Nu toţi profesorii şi învăţătorii din şcolile nemţene s-au putut bucura de cei 380 de lei primiţi în vacanţă ca restanţă din suta de euro pe care guvernanţii le-o datorau încă din 2009. În două categorii se pot împărţi profesorii “săriţi” la împărţirea banilor pentru cărţi. Pe de o parte sunt dascălii care nu aveau calitatea de membri de sindicat, cea mai numeroasă categorie a celor care nu au primit banii pentru cărţi, de cealaltă parte sunt cei care au fost omişi din liste din vina serviciilor de secretariat din şcolile în care predau.
“Am avut semnale venite din partea colegilor despre astfel de situaţii, dar acestea nu au fost foarte numeroase. Este vorba, în primul rând, de colegii care nu erau membri de sindicat şi care, astfel, nu au putut fi reprezentaţi în instanţă de către sindicatul nostru şi, ca urmare, nu au beneficiat de pe urma acţiunii câştigate în instanţă de sindicatul nostru. În cea de-a doua categorie este vorba despre cazuri sporadice, de oameni care nu s-au regăsit pe liste. Pe aceştia, noi, ca sindicat, nu-i mai putem ajuta, pentru că încă o acţiune în instanţă pe acest subiect nu mai putem iniţia. Recomandarea noastră pentru toţi cei aflaţi în astfel de situaţii – fie pentru că au fost omişi din superficialitatea serviciului de secretariat al unităţiii, fie pentru că predau, de exemplu, în mai multe şcoli şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor la nici una dintre acestea, sau din cauza derulării mai multor etape ale mobilităţii de personal – a fost să se adreseze direct angajatorului, care să cerceteze situaţia. Poate fi vina angajatorului, poate fi şi vina angajatului, care să nu fi depus documentele justificative pentru suma de 190 de lei pe care a primit-o în 2009 şi, atunci, nu a mai fost luat în evidenţă. Pent