Când a câştigat alegerile, surprinzător pentru coaliţia ce l-a susţinut, domnul Emil Constantinescu a declarat că are în spate o armată de 10.000 de specialişti; aleşi pe sprânceană şi gata să dea asaltul asupra mamutului românesc de Stat (degeaba). Numai că, la primul contraatac al sistemului, trupele distinsului geolog s-au împrăştiat rapid, fraternizând cu inamicul. Astfel s-a respectat trendul istoric al acestor meleaguri – trădarea – iar profesorul a ridicat steagul alb al resemnării.
Noua putere, ca şi toate cele postdecembriste, nu a făcut rabat la declamaţiile publice privind rezerva sa inepuizabilă de profesionişti, una având în plus avantajul onoarei şi cinstei de-a dreptul ireale. Şi aşa ar fi, dacă hidra băsistă cu semnul DNA-ului pe frunte nu i-ar decima sistematic cohortele de ministeriabili imaculaţi. Exasperat de rapiditatea tip expressor în întocmirea dosarelor dovedită de tiran, preşedintele liberal (prietenii ştiu de ce) a izbucnit public, dar total neproductiv; aşa că, pentru a reuşi, în sfârşit, o propunere neatacabilă la Transporturi, a apelat la resursele familiale şi prieteniile aferente.
A ieşit o nominalizare menită a-l lăsa pe dictator fără argumente, ca şi pe orice adversar politic masculin. Spun asta ţinând cont de atuurile surprinse fotografic ale doamnei Mănescu şi dezvăluite de colegii mei din răutăcism tipic bărbătesc. În afara acestora, noua propunere are un avantaj cu adevărat irefutabil: totala lipsă de experienţă în materie. De unde băgăm noi de seamă că şi comandourile de tehnicieni ai puterii useliste au trecut în rezervă, că şi acolo se câştigă bine dacă eşti de partea cui trebuie. Noi ne întrebăm doar atât: unde ne sunt oamenii de meserie, cei potriviţi la locurile potrivite? În campaniile electorale mişună şi colcăie peste tot, pentru ca odată cu instalarea autorităţilor să dispară misterios precum alegătorii
