Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VACANŢA LA MUZEU – AVANPREMIERĂ LA ANUL BRÂNCOVEANU

Publicat in Ziar Dambovita, luni 26 august 2013 ·

Anul 2014 este anul în care se împlinesc 300 de ani de la executarea, la Istanbul, a lui Constantin Brâncoveanu – domn al Ţării Româneşti şi al celor patru fii ai săi. Ca o avanpremieră a Anului Constantin Brâncoveanu, elevii participanţi la cea de a doua ediţie a Vacanţei la Muzeu au ales, pentru activităţile din cadrul manifestării o temă istorică. Inspirată de evenimentul ce va avea loc la anul, Iuliana Bor, coordonatoarea Vacanţei la Muzeu, l-a ales ca subiect pe Constantin Brâncoveanu. Copiii s-au putut bucura de o săptămână specială, în care tot ceea ce au făcut a recreat atmosfera medievală. “Alegerea unei teme istorice m-a surprins. Eu aş fi vrut să îi îndrept spre orientare turistică. Ei au vrut ceva medieval. Având în vedere că, la anul, este Anul Constantin Brâncoveanu, m-am gândit să-i aduc pe copii în atmosfera din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ne-am îmbrăcat în costume medievale, am avut muzică medievală, am făcut artefacte cu specific. De exemplu, am făcut un hrisov, adică o invitaţie, am învăţat să facem o cutie de cadouri, un chipiu, ochelari – cu ce au dorit ei să se costumeze în ziua petrecerii. Joi, am fost la cumpărături. I-am învăţat să facă o balanţă contabilă. Şi-au gestionat singuri bănuţii. Am făcut o salată de fructe într-un pepene, o prăjitură – Lenea cucoanei – a intrat în atribuţiile fetelor, iar băieţii au făcut băutura – un sirop de lămâie. Vineri a fost petrecerea -cu costume, cu tot ce trebuie la o astfel de sărbătoare”, a declarat luliana Bor, referent cultural, coordonatoarea evenimentului organizat de către Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească. Aşa cum preciza interlocutoarea noastră, vacanţa la Muzeu s-a încheiat cu un party tematic. Copiii au îmbrăcat costume de epocă. Astfel, la Curtea Domnească, am avut ocazia să-i întâlnim pe Constantin Brâncoveanu, pe soţia, fiicele şi fiii lui. Anul 2014 este anul în care se împl

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 42 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°