Deşi cu ocazia precedentei mele postări am afirmat că aceea va fi ultima (din dorinţa de a nu monopoliza dezbaterea), totuşi, ca urmare atât a invitaţiei d-lui Goldstein de a continua polemica amicală, cât şi a pasivităţii manifestate de multe dintre personajele care ar avea efectiv posibilitatea să influenţeze dinamica pieţei de capital autohtone - pasivitate inclusiv din punct de vedere al prezenţei mediatice -, mi-aş permite să mai subliniez anumite aspecte în legătură cu trecutul şi prezentul, dar mai ales perspectivele de viitor ale bursei româneşti. Iar în acest sens, voi încerca să formulez unele consideraţii asupra (i) anumitor cauze care au favorizat ajungerea în situaţia actuală, (ii) unor măsuri care ar trebui adoptate în scopul dezvoltării bursei şi (iii) motivelor pentru care cred că modelul propus de către dl. Goldstein nu constituie "prima cea mai bună soluţie" pentru piaţa de capital românească.

* (i) Ce s-a greşit?

De regulă, analiza ex-post a deciziilor adoptate în trecut şi care nu au livrat cele mai bune rezultate este destul de problematică. Aceasta deoarece, pe de o parte, recurgerea la raţionamente contrafactuale nu poate să surprindă perfect care ar fi fost evoluţiile dacă s-ar fi adoptat alte decizii, iar pe de altă parte nu a existat o experienţă relevantă anterioară privind trecerea de la sistemul economic planificat-centralizat la sistemul economiei de piaţă. De aceea, nici nu voi insista foarte mult în această direcţie. Totuşi, putem face apel la comparaţii cu unele ţări aflate în circumstanţe relativ similare. Spre exemplu, după ştiinţa mea, în Polonia (că tot este folosit modelul polonez ca etalon pentru evoluţia economiei şi dezvoltarea bursei), distribuirea acţiunilor în cadrul PPM nu s-a realizat în mod gratuit, ci în schimbul echivalentului salariului pe 1-2 săptămâni. Două avantaje au decurs în mod evident dintr-o aseme