Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat mereu să descifreze răspunsul la una dintre marile întrebări ale lumii: în ploaie, ne udăm mai tare dacă alergăm sau dacă mergem normal?

Păi, da, e o întrebare pertinentă: dacă mergem normal, petrecem mai mult timp în ploaie. Dacă fugim, ne nimeresc mai multe picături, nu? Care-i răspunsul bun? Ce trebuie să facem ca să încetăm, o dată pentru totdeauna, să mai fim sclavii imprevizibilei naturi?

Răspunsul e simplu și aproape toți știm să-l dăm, din experiență: fugi mîncînd pămîntul! Dar care-i explicația?

Explicația e compusă din două părți, așa cum o arată foarte bine filmul numit, cu multă imaginație, Is it Better to Walk or to Run in the Rain? de pe canalul minutephysics (YouTube) pe care vi-l recomand călduros. Dar cum noi n-avem încă video în revistă, vă povestesc eu despre ce-i vorba. …Iar ăla negru, care respira greu, era Batman, Batman. Ăăă, stați așa, discutam despre altceva.

Așaa, ziceam de două părți. Prima are de-a face cu ploaia care ne cade în cap. Fie că stăm, fie că mergem, fie că fugim, la timpi egali va curge peste noi aceeași cantitate de apă. Pare contraintuitiv, dar priviți desenul 1 și imaginați-vă că, în loc să cadă ploaia peste voi, picăturile stau fixe, iar voi urcați printre ele. În final, cantitatea de apă primită în cap e dată de aria paralelogramului marcat. Și, surpriză, ariile celor două sînt egale, că aria paralelogramului e baza x înălțimea. Iar înălțimea e dată de timpul scurs în ploaie, același în ambele cazuri din desen. Cu alte cuvinte, cu cît dansăm mai puțin în ploaie, cu atît ne udă mai puțin.

Dar stați așa, nu e gata încă: spre deosebire de cazul în care stăm, pur și simplu, în ploaie, poate pentru că n-avem ceva mai bun de făcut, mai intervine (pe noi) și apa pe care o “lovim” din lateral. Adică picăturile care, de exemplu, au ajuns în dre