N-am priceput nici atunci, nu pricep nici acum. Răsfoiam, înainte de 1989, un catalog adus "din Vest". Contrastul dintre rafturile goale din regimul "socialismului real" şi oferta capitalismului sărea în ochi. Însă câteva dintre produsele din catalog m-au intrigat. Primul a fost un cuţit de tăiat pâine acţionat electric. Efectiv nu am înţeles la ce foloseşte. Dacă cineva nu poate mişca mâna înainte şi înapoi când taie pâine, atunci mă îndoiesc că este într-o stare care îi mai permite să o mănânce.
Apoi era tirbuşonul electric. Îl potriveşti pe sticlă şi apeşi pe buton pentru a scoate dopurile din plută. Senzaţional! - cum ar spune un clasic în viaţă... Până unde poate merge comoditatea, dacă nu poţi răsuci de două-trei ori un tirbuşon?
Mai există şi altele. Premiul I cu coroniţă îl merită, cred, urinalul cu ecran LCD. Nu râdeţi, există. Are un ecran color unde poţi urmări un filmuleţ de reclamă. În fine, vă scutesc de detalii, întelegeţi ideea.
Zilele trecute am citit despre un sondaj care urmărea să descopere ce îi deranjează cel mai mult pe britanici. Lista de griji compilată astfel este cu adevărat stupefiantă. Mulţi sunt deranjaţi de lucruri complet frivole. Firul de la căştile player-ului care se încurcă în geantă sau în buzunar. Soarele care bate în ecranul laptop-ului. Bucăţile de Weetabix (cereale presate) care nu încap fix într-un castron rotund. Scaunele de piele din maşină care se încălzesc prea mult, vara. Eticheta de la haine care te zgârie.
Ne merităm obiectele frivole. Ce spun eu? Le şi cumpărăm (unii dintre noi, cel puţin). Ştiaţi că există solniţe de masă cu baterie şi motoraş? Să roteşti de două ori cu mâna capacul unei solniţe clasice trebuie să fie epuizant, nu-i aşa?
Ştiinţa economiei politice, de la originile sale, a avansat distincţia între "produse necesare" şi "produse de lux". Evident, multe bunuri sunt greu de
