Filiala din Slovacia a gigantul american Hewlett-Packard a decis să mute în România o parte din locurile de muncă de la centrul său de sprijin din Bratislava, informează un articol publicat luni în cotidianul Hospodarske noviny, preluat de TASR.
O sursă apropiată companiei a declarat pentru Hospodarske noviny că disponibilizările vor afecta aproximativ 50 de persoane. Salariul mediu în Slovacia este de doar 822 de euro pe lună, însă suma este mult mai mare decât salariul de 474 euro pe lună în România.
Hospodarske noviny precizează că, dacă în urmă cu câţiva ani Slovacia era cea care 'fura' joburi în IT din Europa Occidentală, în prezent a început o nouă fază în care locurile de muncă au început să meargă şi mai departe în est. Recent, compania chineză Lenovo a decis să mute 80 de locuri de muncă de la biroul din Slovacia în China.
'Trebuie să fim conştienţi că perioada în care Slovacia a avut un avantaj competitiv la capitolul salarii a trecut', a declarat preşedintele asociaţiei industriei IT din Slovacia, Gustav Budinsky.
În schimb, HP se apără şi susţine că va continua să creeze noi locuri de muncă în Slovacia, dar în alte domenii. Directorul de PR pentru Cehia şi Slovacia, Karel Taschner, a subliniat că HP a înfiinţat anul trecut un nou centru de supply-chain management
adăugând că numărul angajaţilor HP din Slovacia va creşte în acest an.
HP este cea mai mare companie de tehnologie din lume, cu un portofoliu extins de echipamente de imprimare, computere personale, software, servicii şi infrastructură IT.
Sursa: Agerpres