Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va începe exportul de gaze spre Ungaria în decembrie

Publicat in BTOnline, luni 26 august 2013 ·

News România va începe să exporte cantităţi reduse de gaze naturale spre Ungaria, prin gazoductul Arad-Szeged, în luna decembrie a anului curent, iar pentru atingerea capacităţii maxime de transport prin această conductă sunt necesare investiţii de 120 milioane de euro.

România şi Ungaria au convenit să realizeze toate investiţiile necesare pentru importul-exportul de gaze prin conducta Arad-Szeged până în 2016, potrivit unui plan de administrare al Transgaz (TGN) elaborat de Consiliul de Administraţie al companiei de stat.Conducta Arad-Szeged a fost proiectată să transporte, la capacitate maximă, o cantitate anuală de 4,4 miliarde metri cubi de gaze, echivalentul a circa o treime din consumul anual al României."Având în vedere importanţa regională a proiectului, precum şi valoarea ridicată a investiţiei, proiectul a fost propus pe lista proiectelor de interes comun la nivelul UE, listă care va fi adoptată până la finele acestui an", potrivit documentului citat.Planul de administrare precizează că realizarea acestui proiect asigură premisele deschiderii unui culoar "esenţial" de transport al gazelor dinspre regiunea Mării Negre înspre pieţele central şi est europene.Tot până în 2016 România intenţionează să finalizeze altă conductă de gaze, spre Bulgaria, pe ruta Giurgiu-Ruse. Investiţia în această conductă este de 23,8 milioane de euro, din care 11 milioane de euro reprezintă partea Transgaz."Într-un prim stadiu, conform deciziei de finanţare a Comisiei Europene, proiectul va asigura un flux de gaze minim în regim de urgenţă. (...) Având în considerare faptul că asigurarea curgerii bidirecţionale este o cerinţă a Regulamentului Uniunii Europene, Transgaz este în discuţii cu partenerii din Bulgaria pentru a extinde capabilităţile tehnice ale acestui proiect spre flux bidirecţional până la sfârşitul anului 2016", se arată în planul de administr

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 10 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°