Nu mai constituie o noutate pentru nimeni că tarifele de furnizare a gazelor naturale se vor majora de la 1 octombrie 2013 cu circa 3% pentru consumatorii non-casnici şi cu 2% pentru consumatorii casnici. Preţurile vor fi majorate în conformitate cu angajamentele asumate de Guvernul României faţă de FMI, BM şi CE, concretizate în Memorandumul privind calendarul de eliminare a preţurilor reglementate la gazele naturale. În cazul consumatorilor non-casnici, liberalizarea pieţei va duce la dublarea preţului în decurs de mai puţin de doi ani. În cazul populaţiei, scumpirile au început din vara acestui an, când preţurile au crescut cu 8%, ajungând la 49,8 lei MWh, şi vor continua până în toamna lui 2018, atunci când preţurile vor ajunge la 119 lei MWh. Dacă vă interesează, iată şi calendarul de eliminare a preţurilor reglementate în domeniul gazelor naturale (consumatorii casnici):
. 1 iulie 2013: grad de convergenţă (36%), preţ producţie internă (49,8 lei/MWh), creştere preţ final (8%) . 1 octombrie 2013: grad de convergenţă (37%), preţ producţie internă (68,3 lei/MWh), creştere preţ final
.(2%)
. 1 ianuarie 2014: grad de convergenţă (38%), preţ producţie internă (50,6 lei/MWh), creştere preţ final
.(2%)
. 1 aprilie 2014: grad de convergenţă (41%), preţ producţie internă (51,8 lei/MWh), creştere preţ final (2%) . 1 iulie 2014: grad de convergenţă (44%), preţ producţie internă (55,3 lei/MWh), creştere preţ final (3%) . 1 octombrie 2014: grad de convergenţă (46%), preţ producţie internă (54,6 lei/MWh), creştere preţ final
.(3%)
. 1 ianuarie 2015: grad de convergenţă (47%), preţ producţie internă (56,1 lei/MWh), creştere preţ final
(2%) . 1 aprilie 2015: grad de convergenţă (49%), preţ producţie internă (58,9 lei/MWh), creştere preţ final (3%) . 1 iulie 2015: grad de convergenţă (52%), preţ producţie internă (62 lei/MWh), creş