Ţuculina, puiul de leu descoperit în luna iulie la Grădina Zoologică din Craiova, a murit în urma unor probleme medicale.
A murit şi primul pui de leu fătat de una dintre cele două leoaice în luna martie a acestui an la Grădina Zoologică Craiova. Ţuculina, cum fusese botezată, a prezentat nişte probleme medicale.
“Puiul de leu în vârstă de şase luni, locat în Grădina Zoologică din Parcul Nicolae Romanescu, a decedat în urma unor probleme medicale. Felina a prezentat simptome de tulburări nervoase de tip epileptiform, motiv pentru care s-au luat măsuri medicale pentru restabilirea stării acestuia de sănătate, însă tratamentul administrat nu a dat rezultate, survenind decesul puiului.”, a declarat Alexandra Horăscu, purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova.
Conform instituţiei care administrează Grădina Zoologică, trupul puiului de leu a fost depus la DSVSA Dolj, în vederea efectuării necropsiei, pentru a determina cauzele concrete ale decesului. Rezultatele raportului medical nu au fost comunicate până la această oră, iar RAADPFL Craiova nu poate să furnizeze informaţii privind cauza exactă a morţii acestuia, asteptând, în continuare, răspunsul DSVSA.
Ţuculina, puiul de leu fătat, în luna martie, în captivitate la Zoo Craiova a fost descoperit în luna iunie de conducerea RAADPFL Craiova. Acesta era ţinut ascuns de către angajaţii Grădinii de mai bine de trei luni. În urma scandalului declanşat de fătarea a altor patru pui de leu, găsiţi ulterior morţi, de către o altă leoaică în aceeaşi Grădină Zoologică, conducerea RAADPFL Craiova a cerut inventarierea animalelor locate, desfăcând contractele de muncă a administratorului Grădinii, Ion Cojocaru şi lui Gheorghe Diaconeasa, tehnicianul veterinar, aceştia făcându-se vinovaţi de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Tot în urma aceluiaşi scandal, RAADPFL Craiova a cerut prelungirea termenului limi