Absolvenţii ciclului licealcare îşi joacă încă o carte în vederea obţinerii diplomei de bacalaureat sunt aşteptaţi astăzi, în cele opt centre de examinare constituite la nivelul judeţului, pentru a susţine prima probă scrisă a sesiunii din toamnă a examenului, respectiv cea de limba şi literatura română.
Indiferent de calificativele pe care le-au obţinut la probele de evaluare a competenţelor (A, C şi D) pe care le-au susţinut pe parcursul săptămânii trecute, cei 1.720 de absolvenţi trebuie să se prezinte la testare începând cu ora 9:00.
Pentru această probă, candidaţii vor avea trei ore la dispoziţie pentru a rezolva cerinţele variantei elaborare de Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare.
Acest centru a elaborat zece variante de subiecte, în conformitate cu programa şcolară, dintre care, în această dimineaţă, va fi extrasă o varianta.
Indiferent de subiectul extras, candidaţii vor fi nevoiţi, la primul subiect, notat cu 30 de puncte, să facă analiza de vocabular a unui fragment dintr-un text.
La partea a II-a a variantei extrase, notată tot cu 30 de puncte, candidaţii vor trebui să elaboreze un text de tip argumentativ pornind de la ideile sugerate de afirmaţia unui autor. La partea a III-a elevii vor trebui să realizeze un eseu de două-trei pagini.
Cei care vor încerca să fraudeze vor fi scoşi din examen. Mai mult decât atât, candidaţii prinşi copiind nu vor mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni.
Elevii vor susţine testarea în opt unităţi de învăţământ
La Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi vor fi examinaţi 188 de candidaţi, la Colegiul Tehnic Rădăuţi – 243, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – 140, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava – 191, CT „Petru Muşat” Suceava – 245, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni – 285, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc –