Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor de către Ramona Mănescu urmează să aibă loc la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.
Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.
Ramona Mănescu s-a aflat luni la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta.
Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.
Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de duminică din BPN al PNL Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor de către Ramona Mănescu urmează să aibă loc la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.
Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.
Ramona Mănescu s-a aflat luni la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta.
Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o p