de Cosmin PRIŞCĂ
Ovidiu BOICA
26 august 2013 10:37
6 vizualizari
A-A+
Antrenorul Gazului Metan, Cristi Dulca, a fost extrem de nervos în momentul în care Jordan Robertson a fost eliminat pentru că şi-a dat jos tricoul, dar la finalul meciului a declarat că fapta şine de domeniul trecutului şi nu îl va certa pe fotbalist. Tehnicianul consuderă rezultatul unul echitabil şi speră ca, după cele 3 săptămâni de întrerupere a campionatului, Gazul Metan să obţină primul succes din acest sezon.
- Domnule Dulca, cum caracterizaţi meciul cu Steaua?
- Am alergat foarte mult în acest meci, am marcat două goluri în prima repriză, dar din păcate a venit acea eliminare a lui Robertson şi astfel am fost nevoiţi să evoluăm în 10 jucători. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o în acest meci. Am avut altă faţă, comparativ cu meciul precedent. Sunt mulţumit de rezultat. Am discutat mult cu jucătorii, atât individual, cât şi în grup, înaintea meciului. Le-am spus că nu vom pierde cu Steaua, că avem şansa noastră... Mă bucur că au înţeles mesajul meu. Steaua a demonstrat că are jucători de vaoare, iar în repriza secundă jocul a curs spre poarta noastră odată cu intrările lui Bourceanu şi Adi Popa. Însă, cine ştie, poate dacă s-ar fi jucat 11 la 11 alta ar fi fost soarta partidei.
- A fost penalti la Dan Roman?
- Eu, de unde eram, din faţa băncii de rezerve, am văzut că a fost penalti. I-am şi zis arbitrului, nu sub formă de reproş, că a fost 11 metri. Trebuie să văd reluările, iar dacă se impunea acordarea unui penalti, atunci consider că a fost o greşeală gravă de arbitraj.
- Cum comentaţi eliminarea lui Robertson?
- Acum a trecut acest moment, nu mai este loc de ceartă. El a marcat un gol frumos iar apoi a făcut un gest necontrolat. Regretă foarte mult eliminarea. Era euforic şi uitase că mai are