Ne-am tot plâns că Europa ne-a transformat în piață de desfacere. Însă de ceva vreme asistăm la ceva mult mai grav, aici la noi în bătătură. România pare să nu mai aibă nevoie de consumatori, pentru simplul motiv că ceea ce și-au propus să fure pleacă direct afară: gaze naturale sau de șist, aur, argint, petrolul din Marea Neagră, pădurile…
Am devenit o țară plină de oameni care îi încurcă. Prea multe salarii, ajutoare de șomaj, pensii. 80% majoritate la vot poți face și din 10 milioane, plus că e mult mai ieftin să faci grătare pentru mai puțini oameni. Iar pentru exploatarea bogățiilor solului și subsolului cred că și-au făcut o socoteală și le-a ieșit că e nevoie de maxim 100 000 de persoane care să muncească efectiv. În fața acestui deznodământ trist, pentru noi, oamenii de rând, n-a mai rămas decât comentariu. Nimic nu se schimbă pentru noi, doar biruri, taxe, jug. Și viitorul nu sună deloc bine, nimeni nu face nimic, nimic bun nu se întâmplă.
Oare toți acești politicieni se așteaptă să părăsim țara, urmând ca ei s-o poată exploata până la ultima suflare? Sau oare au coagulat în jurul lor atât de mulți care o duc bine aici?
Ar fi nedrept să ne lăsăm soarta copiilor noștri pe votul celor ce pun ștampila contra unei găleți de plastic?
Timpul a demonstrat că USL=PDL. Problema este că din păcate, cel puțin în acest moment, societatea civilă nu poate genera o a treia forță politică, distinctă de celelalte două deja probate. Oricum, un lucru e cert: nu competența și bunele intenții unesc oligarhia, ci interesul material și japca bugetului. Dar asta știam… La fel cum știm la fel de bine că ăștia ne fură cu schimbul și se fac că se și luptă, între timp. Nu mai departe de ieri, viața ne-a demonstrat că nu îți trebuie niciun fel de studiu sau experiență pentru a conduce un minister esențial în România atât timp cât ai relații la cel mai înalt nivel
