Ramona Mănescu a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, la care au luat parte preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi membri ai Guvernului.
La ceremonie nu a fost prezent premierul Victor Ponta, care, potrivit programului anunţat de Guvern, la ora 15.00 urma să plece către Republica Moldova, unde face o vizită în perioada 26-27 august. La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea , ministrul Economiei, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Păduri, Lucia Varga, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, după ce premierul Victor Ponta i-a transmis luni dimineaţă propunerea în acest sens. Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu au fost cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de duminică din BPN al PNL.
Ramona Mănescu a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, la care au luat parte preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi membri ai Guvernului.
La ceremonie nu a fost prezent premierul Victor Ponta, care, potrivit programului anunţat de Guvern, la ora 15.00 urma să plece către Republica Moldova, unde face o vizită în perioada 26-27 august. La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea , ministrul Economiei, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul pentru B