Romanul Urma semnat de Adrian Alui Gheorghe e foarte izbutit, chiar dacă nu fără cusur. Scriitura alertă îl favorizează, pentru că mută atenţia de pe detalii pe energia întregului.

Adrian Alui Gheorghe este cunoscut mai ales ca poet al generaţiei ‘80 moldovene. „...Poet adevărat, cu o mică notă personală, re­zul­tată din combinţia de banal, prozaic co­tidian, cu (...) fantezia metaforei“, îl defineşte Ni­colae Manolescu. Are o bi­bliografie bogată şi o listă de premii pe măsură. Ca pu­blicist, îl preocupă ra­porturile provinciei literare cu centrul. După ex­pe­ri­enţa politică a deputăţiei (2004-2008), tonul lui pare un pic schimbat, instalat în­tr-o notă de resemnare-ac­ceptare: „Nu dau vina pe vremuri dacă o ducem prost, cum nu pun pe seama vre­murilor posibilitatea de a o duce, even­tu­al, bine. Vremurile sunt opera noastră, a fie­căruia în parte şi a tuturor, ca actori într-un spectacol mare cât lumea. Avem impresia că azi e maidegradat decât ieri, că generaţia tânără e mai decăzută decât cele care i-au premers, în realitate omul e acelaşi de la începutul lumii, s-au schim­bat doar mijloacele, cele care asigură con­fortul şi modifică ceea ce numim con­venţional civilizaţie“, scrie poetul într-un moment de bilanţ, la 55 de ani. Însă frus­trarea faţă de supremaţia autoimpusă a „cen­trului“ a rămas, semn că nici mi­siu­nea la nivel naţional nu-i va fi dat im­pre­sia că, de acolo măcar, se poate, în sfârşit.

În 2010 îl găsim neîncrezător în politicile culturale făcute la Bucureşti. Verificase pe cont propriu prezenţa în librăriile din stră­i­nătate a autorilor români traduşi. Zero, este concluzia lui. Drept pentru care, în­tr-un articol din Acolada, consideră po­li­ti­ca de susţinere a traducerilor prin Ins­ti­tu­tul Cultural Român„un proiect care con­servă perfect imobilismul cultural extern de dinainte de înfiinţarea lui, dar pare superfluu de vre