România se apropie de o rată a şomajului de 8%, iar întrebarea este de ce şomajul a crescut cu aproape un punct procentual în primele şase luni faţă de anul trecut, deşi este de aşteptat ca economia să crească cu 2% anul acesta.
„Şomajul este în creştere, românii sunt tot mai mult îngrijoraţi în privinţa pierderii locului de muncă“, a spus preşedintele Traian Băsescu luni seară, într-o conferinţă la Palatul Cotroceni, în încercarea de a „mustra“ guvernul Ponta, care nu ia măsuri pentru combaterea acestui fenomen.
Preşedintele a fost cel care a avertizat asupra unei creşteri a şomajului de până la 7,95 – 8,05%, după ce în luna iunie rata şomajului calculată de Institutul de Statistică a ajuns la 7,6% şi corespunde unui număr de 736.000 de şomeri.
Şi guvernatorul Băncii Naţionale s-a arătat preocupat în ultima vreme de necesitatea creării de noi locuri de muncă, deşi acest lucru nu ar trebui să intre în atribuţiile instituţiei pe care o conduce.
„Toată lumea a observat că o uşoară revenire economică nu scade şomajul, aşa cum se întâmpla de cele mai multe ori în trecut, iar acest lucru este valabil şi în alte state, nu doar în România. Economiştii vorbesc deja despre o schimbare structurală în economie, aceea de a avea creştere economică fără noi locuri de muncă“, este de părere analistul economic Aurelian Dochia, managing director al firmei Concept – Economic and Business Consulting.
Şi profesorul Dan Armeanu de la ASE a scris, într-o opinie publicată de ZF, că această creştere a şomajului din anul curent a fost determinată de structura creşterii economice din acest an, bazată pe evoluţia peste aşteptări a exporturilor şi pe agricultură, domenii care nu au impact major asupra creării de noi locuri de muncă. Astfel, România începe să aibă „boala“ Americii, unde economia dă semne de revenire, dar nu se creează locuri de muncă noi