Inspectorii din cadrul DSP Dolj au demarat o serie de acţiuni de control ce au vizat, printre altele, şi chioşcurile de pe lângă unităţile de învăţământ.
Pentru a se asigura că sunt respectate condiţiile igienico-sanitare, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au demarat o serie de acţiuni de control ce au vizat mai multe ştranduri şi piscine, dar şi unităţile de alimentaţie publică ce funcţionează atât pe raza municipiului Craiova, cât şi în alte localităţi din judeţ. Luna aceasta nu au fost uitate nici chioşcurile de pe lângă unităţile de învăţământ unde au fost verificate condiţiile de desfacere a produselor alimentare preambalate.
În ceea ce priveşte mediul de viaţa, inspectorii DSP Dolj au controlat conformitatea apelor de îmbăiere de la şase ştranduri de unde au fost recoltate probe.
“Condiţiile igienico-sanitare pe care bazele estivale de agrement trebuie să le îndeplinească nu se rezumă însă doar la apa de îmbăiere. Administratorii ştrandurilor şi ai piscinelor trebuie să asigure curăţarea permanentă a plajelor şi perimetrelor din jurul bazinelor”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
S-au efectuat zece controale în unităţi de alimentaţie publică şi două controale în unităţile de desfacere urmărind condiţiile de depozitare, desfacere şi de servire a produselor alimentare. Alte două controale igienico-sanitare au avut loc la chioşcurile de pe lângă unităţile de învăţământ, verificându-se condiţiile de desfacere a produselor alimentare preambalate.
“Controalele din unităţile de alimentaţie publică urmăresc condiţiile de depozitare, desfacere şi de servire a produselor alimentare. La o unitate, bar cu terasă amenajat pe malul Jiului, s-a impus recoltarea de apă, din puţul propriu forat, pentru determinarea potabilităţii. S-a acordat termen pentru finalizarea lucrărilor de amenajare”,