Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Văduva câştigă mai mult la stat decât la Ţiriac

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 august 2013 · ·

Petru Văduva, managerul privat care a preluat anul acesta funcţia de CEO al transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş (TGN), una dintre cele mai valoroase companii de stat, va încasa un salariu lunar brut de 10.000 de euro (circa 7.400 de euro net), potrivit formei contractului de mandat care va fi aprobată în adunarea generală a acţionarilor din septembrie.

Pe lângă salariul fix, el ar mai putea încasa un bonus anual de 60.000 de euro (brut) condiţionat de îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă stabilite în contract, privind nivelul investiţiilor puse în funcţiune de companie, profitul ope­raţional (EBITDA), productivitatea pe angajat şi nivelul cheltuielilor din exploatare.

Salariul lui Văduva la Transgaz ar putea fi mai mare decât cel pe care l-a încasat în calitate de CEO al Ţiriac Holdings, unul dintre cele mai mari grupuri de firme private din România, controlat de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Conform declaraţiei de avere a lui Văduva, postată la începutul lunii iunie pe site-ul Agenţiei Naţionale de Inte­gritate (ANI), acesta nu figurează în 2012 cu venituri de la Ţiriac Holdings sau de la firmele din grup.

În schimb, Văduva a încasat anul trecut 60.000 de euro pentru consultanţă financiară de la o firmă din Lie­chten­stein (First Prin­cipal AM), prin care ar fi putut încasa salariul de la Ţi­ri­ac Holdings. Asta ar echivala cu un ve­nit lunat net de 5.000 de euro. Acesta este singurul venit care figurează în declaraţia de avere. Văduva nu a pu­tut fi contactat ieri pentru comentarii.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 20 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°