Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţiile de birouri şi centrele comerciale sunt încă atractive pentru investitori

Publicat in Curierul, miercuri 28 august 2013 ·

În acest an, valoarea investiţiilor imobiliare ar putea ajunge la 200 mil. euro, nivel similar cu cel de anul trecut

Valoarea investiţiilor imobiliare ar putea ajunge în acest an la 200 milioane euro, nivel similar cu cel de anul trecut, însă mult mai scăzut decât în urmă cu doi-trei ani, potrivit unui raport al CBRE România.

Volumul total investiţional din România a crescut cu 32% la 79 milioane de euro în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Proprietăţile prime din întreaga ţară continuă să fie atractive atât pentru investitorii internaţionali, cât şi pentru cei locali, o creştere a acestui interes fiind înregistrată pe piaţa de centre comerciale.

"Cei mai importanţi investitori din piaţă sunt fondurile internaţionale de private equity, fondurile de oportunitate şi investitorii locali privaţi. Atractivitatea pieţei este influenţată în special de stabilizarea mediului macro-economic, la care contribuie creşterea PIB de 1,7 - 2,2% şi stabilizarea inflaţiei la 3,1% prognozate pentru anul acesta", a declarat Răzvan Iorgu, director general CBRE România.

Doar trei tranzacţii au fost realizate în România în intervalul ianuarie - iunie 2013. Astfel, pe piaţa de birouri, clădirea prime de clasa A Lakeview, din nordul Capitalei, cu o suprafaţă de 24.000 mp, a fost achiziţionată de NEPI. Celelalte două tranzacţii au fost înregistrate pe piaţa de centre comerciale: Mitiska Ventures - InterCora, constând în opt parcuri mici de retail operaţionale cu o suprafaţă cumulată de 32.000 mp, atât din Bucureşti, cât şi din alte oraşe, şi portofoliul GTC, o tranzacţie de acţiuni pentru Galleria Piatra Neamţ, Galleria Suceava şi Galleria Buzău, suprafaţa tranzacţionată ridicându-se la 36.500 mp.

Interesul pentru birouri şi centre comerciale va creşte

"Cele mai tranzacţionate proprietăţi în pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 20 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 45 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°