Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Odoreu a înlocuit acoperişul sălii de sport din fonduri proprii

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 27 august 2013 ·

Consiliul Local şi Primăria comunei Odoreu au decis schimbarea acoperişului sălii de sport a şcolii generale din localitate din fonduri proprii. Primarul Dumitru Pop a precizat că în acele comune unde există deja săli de sport nu au mai fost alocate fonduri suplimentare de la bugetul de stat, astfel că a trebuit să se descurce din fondurile proprii. “Înainte era un acoperiş de azbociment care între timp s-a deteriorat, astfel că apa de ploaie se scurgea pe parchetul din incinta sălii. Primăria, împreună cu Consiliul Local, am decis alocarea unei sume de 40.000 de lei din bugetul local pentru a moderniza acoperişul şi înlocuirea plăcilor de azbociment cu ţiglă de calitate. Lucrarea este aproape finalizată. Ne bucurăm că noi, spre deosebire de alte comune care nu reuşesc să se gospodărească, reuşim să găsim fondurile necesare pentru aceste reparaţii”, a precizat primarul Dumitru Pop.

Directorul Şcolii Gimnaziale Odoreu, Livia Sarca, a apreciat efortul făcut de edilii comunei adăugând că această lucrare era necesară. De asemenea, a mai precizat că în prezent se află în plină desfăşurare o serie de lucrări în incinta şcolii din fonduri extrabugetare. “Pe lângă acoperişul nou de la sala de sport, pentru care mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Odoreu, au fost modernizate şi igienizate sălile de clasă şi toaletele şi au fost amenajate sălile pentru clasa pregătitoare, în scurt timp urmând să ajungă şi mobilierul. În prezent se lucrează intens la treptele de acces în şcoală, atât ale elevilor cât şi ale profesorilor, precum şi la reabilitarea aleilor din curtea şcolii. Ne dorim ca până la începerea şcolii să finalizăm toate aceste lucrări”, a mai adăugat Livia Sarca.

Primarul Dumitru Pop a mai afirmat că intenţionează ca anul următor să modernizeze în totalitate şcoala cu ajutorul unui proiect din fonduri europene, aflat în prezent în studiu de fezabilitate.

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 30 minute
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politic

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 46 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 59 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Timişoara: Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată, unde a slujit Laszlo Tokes

News.ro acum 16 minute
Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta. „La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 00:25, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°