Conducerea Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte a anunţat, marţi, că cei cinci angajaţi răniţi în explozia produsă cu o zi în urmă la una dintre oţelării au primit un ajutor financiar din partea administraţiei societăţii, care va suporta integral costul serviciilor medicale.
Într-un comunicat transmis, marţi, de reprezentanţii Invest Nikarom, companie care a preluat COS Târgovişte, se precizează că explozia a avut loc la Secţia Oţelăria Electrică nr. 2 a combinatului, iar cauzele producerii acesteia "sunt în curs de cercetare".
"Administraţia societăţii asigură întregul sprijin pentru salariaţi şi pentru familiile acestora, fiecare dintre ei primind deja un ajutor material de urgenţă din partea întreprinderii. În măsura în care va fi necesar, COS Târgovişte va suporta integral costul serviciilor medicale sau al tratamentului, astfel încât recuperarea să fie cât mai rapidă. Este vorba despre o deflagraţie în urma căreia angajaţii implicaţi au suferit arsuri de gradele I şi II şi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte, cu salvarea şi maşina de intervenţii ale unităţii. În urma deflagraţiei nu au fost afectate capacităţi de producţie şi, de asemenea, nu s-au produs scurgeri de gaze care să afecteze mediul", mai menţionează sursa citată.
Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oţelării, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Capitală, iar ceilalţi trei la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Marţi seară, unul dintre cei trei angajaţi care au primit îngrijiri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a fost externat, în timp ce ceilalţi doi au rămas internaţi la această unitate medicală.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu, declara, luni, c