Trei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad CăpuşanTrei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan, vor porni joi, 29 august, spre Himalaya, într-o expediţie pe vârful Manaslu (8.156m). Aceştia nu vor folosi oxogen suplimentar şi nici şerpaşi. Evenimentul este o premieră pentru alpinismul din judeţ.
Trei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan, vor porni joi, 29 august, spre Himalaya, într-o expediţie pe vârful Manaslu (8.156m), unde intenţionează să arboreze steagul judeţului Cluj. Ei vor petrece acolo aproximativ 25 de zile pe munte şi vor reveni în ţară în data de 20 octombrie. Ineditul ascensiunii constă în faptul că ea se va realiza fără a fi folosit oxigen suplimentar sau ajutorul şerpaşilor, aspect extrem de rar întâlnit în cazul unor vârfuri de peste 7000 de metri. În plus, reuşita alpiniştilor ar reprezenta o premieră absolută pentru judeţ, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan fiind primii clujeni care ar realiza performanţa escaladării unui vârf de peste 8.000 de metri.
“Vom aborda expediţia într-un stil mai uşor”
Cei trei alpinişti vor petrece aproximativ 25 de zile pe munte şi vor reveni în ţară în data de 20 octombrie. Conducătorul delegaţiei, Adrian Vălean, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de sprijinul financiar şi logistic acordat de Consilul Judeţean Cluj. “Vom aborda expediţia într-un stil mai uşor, pentru a nu fi expuşi avalanşelor şi altor fenomene extreme. Suntem încrezători totuşi, pentru că membrii echipei au experienţă în acest sens: toţi au ajuns până acum la vârfuri de 6.000 de metri. Mulţumim Consiliului Judeţean Cluj pentru ajutor şi sperăm să reuşim să arborăm steagul înmânat astăzi”, a afirmat alpinistul Adrian Vălean.
Premieră la Cluj
„În cazul unei reuşite, pe care ne-o dorim din toată inima, am asista la o premieră absolută pentru judeţul Cluj.