“Totul se mută la Arad. Oare de ce? Coincidenţă? Tehnic? Nu, ci bătaie de joc PDL-istă”, susţin sindicaliştii
După ce cu greu s-a reuşit salvarea sediului Finanţelor Publice din Timişoara, când era pe punctul de a fi mutat la Deva, acum, capitala Banatului este pe cale să mai primească o lovitură. Centrul de Electrificare Timişoara (CET) Gara de Nord, din cadrul Electrificare CFR, urmează a fi desfiinţat, în favoarea celui din Arad.
O situaţie ciudată
Mai mult, 60 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj, iar restul vor fi împrăştiaţi la secţiile din Arad şi Caransebeş. Situaţia este cu atât mai ciudată cu cât în alte sucursale mult mai mici sunt disponibilizaţi mult mai puţini angajaţi: Constanţa - unu, Galaţi - 6 sau Cluj - 5. Inginerul Cristian Bălan, preşedintele de sindicat, a declarat că la mijloc sunt interesele obscure ale unor persoane sus-puse din Bucureşti, iar autorităţile din Timiş par neputincioase. “Nu ştim de ce, dar cei de la Bucureşti au ceva cu Timişoara şi vor să ne dea în cap. Vor să înfiinţeze două laboratoare, care nu au ce să facă şi nu au niciun rost”, a declarat ing. Bălan. Unul dintre argumentele desfiinţării centrului din Timişoara este faptul că are cele mai mari pierderi. Bălan susţine că, de fapt, Caransebeşul are cele mai mari pierderi.
181 de concedieri la nivel naţional
“Centrul de Electrificare Timişoara este singurul centru din ţară care se desfiinţează, în cadrul actualei propuneri de organizare. Prin propunerea înaintată, mărirea volumului de instalaţii a actualelor centre din Arad şi Caransebeş poate duce la gestionarea ineficientă în cazul apariţiei unor situaţii limită. Ţinând cont de larga răspândire geografică şi volumul mare al instalaţiilor, numărul redus de personal şi luând în considerare necesitatea asigurării intervenţiei operative în caz de avarii sau deranjamente, nu se poate pune prob