Poeta Paulina Popa şi elevul Raul-Alex Pipis, primul olimpic internaţional la Fizică din judeţ, au primit din partea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara diplome de „Excelenţă” şi câte un premiu de 1.000 lei, ca semn de recunoaştere a activităţii.
O viaţă dedicată poeziei
„De-a lungul întregii sale vieţi, Paulina Popa a urzit zi de zi o scară spre steaua poeziei şi a artei, o scară pe care a urcat treaptă cu treaptă şi a dăruit iubitorilor de poezie peste 30 de volume scrise cu suflet şi incontestabil har, o viaţă dedicată poeziei, frumosului, o viaţă dăruită celor ce iubesc cartea. Prezenţă constantă, de peste 30 de ani, în viaţa culturală hunedo-reană, Paulina Popa este un nume de referinţă în literatura română, un om de cultură complet care a contribuit cu întregul său talent şi cu toată energia la îmbogăţirea spirituală a judeţului Hunedoara. Debutează cu versuri în urmă cu peste 40 de ani, pe vremea când era elevă în Bihor, de atunci, an de an, zestrea literară a Paulinei Popa s-a îmbogăţit atât ca număr, cât şi ca valoare intrinsecă. Simpla înşiruire, la întâmplare, a titlurilor unor volume de versuri semnate de distinsa poetă ne îndreptăţeşte să afirmăm că iubirea este un laitmotiv al întregii sale opere poetice: Nunta cuvintelor, Cuvinte sărutate de îngeri, Să înşeli dragostea cu cuvinte de dragoste, Mama - antologia iubirii sunt doar câteva din operele distinsei poete.”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Din păcate, liberalul Moloţ şi-a făcut parcă un program din uitarea recunoaşterii judeţene a scriitorilor Văii Jiului. Dar asupra acestei chestiuni vom reveni cât de curând.
Colecţie de diplome şi medalii
Raul-Alex Pipis este primul olimpic internaţional la Fizică de la Colegiul „Iancu de Hunedoara”. Tânărul are o adevărată colecţie de diplome şi medalii câştigate, de-a lungul anilor, la