Cunoaşterea de sine nu este la mintea oricui. Ea este condiţionată, aşa cum susţine profesorul William H. Calvin, de existenţa unei vieţi mentale, dar nu una oarecare, ci una care implică structuri inteligente. Altele decât cele la care, poate, le fuge mintea unora.
Lumea pe care o cunoaştem este plină de specialişti care se pricep să facă doar un singur lucru, dar îşi închipuie că nimeni altcineva nu-l face la fel de bine ca ei. Unii, nu mulţi, se pricep, totuşi, să tacă. Sunt situaţii când un astfel de individ poate crea impresia unui filosof. Borges povestea odată că etiopienii erau convinşi, nu ştiu dacă mai sunt şi astăzi, că maimuţele nu vor să vorbească pentru a nu fi puse să muncească. Probabil era vorba de maimuţele inteligente, de generaţie - era să spun de educaţie - „veche“.
Maimuţele New World, în schimb, au altă „concepţie“ despre lume, despre viaţă, despre sine. Unei maimuţe capucin, după cum susţin cercetătorii italieni care le-au studiat, dacă i se pune în cuşcă o oglindă care îi reflectă imaginea în mărime naturală, îi vine chef de gâlceavă. Vreme de mai multe săptămâni nu face altceva decât să stea în faţa oglinzii - nu ştiu de ce îmi vine să spun a televizorului - şi-l ameninţă pe animalul pe care-l vede vis-à-vis, în oglindă! Şi să ştiţi că nu renunţă până când nu i se ia oglinda!
Hominizii noştri politici, cu tupeul mereu treaz şi nesimţirea limpede, nu se privesc deloc în oglindă şi nici nu au nevoie. Ei, aproape toţi (excepţiile, puţine, au alte „vedenii“, aşa cum câteva posturi TV îl dezgroapă, din când în când, dar mai ales în ultima vreme, seară de seară pe –escu 1, Ceauşescu), oriunde s-ar uita (sau nu, dar asta doar în timpul somnului cu vise) văd o singură imagine pe care o ameninţă de sute de săptămâni, în orice circumstanţă, conjunctură sau context. Adică în orice împrejurare, şi la munte, şi la mare, şi în apro
