George Costin, Ana Odagiu și Sorin Miron vor interpreta rolurile principale din spectacolul-lectură „Aleluia” de Valentin Nicolau, în regia lui Victor Ioan Frunză.
Miercuri seara, pe 28 august, la ora 21.00, la Sala Mică de la Clubul Țăranului, în cadrul Festivalului de Teatru Independent Undercloud, va fi prezentat spectacolul-lectură „Aleluia”, o poveste cu totul inedită și cuceritoare, care se desfășoară într-un spațiu cu totul special, o cârciumă-biserică, așa cum a fost el imaginat de autor.
Valentin Nicolau, cunoscut atât în calitate de editor, președinte al uneia dintre cele mai importante edituri din România, pe care a înființat-o, Nemira, cât și pentru activitatea intensă în spațiul public, în calitate de membru al CA al TVR, după ce a fost președinte al acestei instituții mai bine de trei ani, este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți și mai jucați dramaturgi români contemporani. Pentru spectacolul-lectură din cadrul Undercloud, Victor Ioan Frunză a organizat un casting public la care au participat peste 50 de actori.
Povestea din „Aleluia” este incitantă și lasă loc pentru dezbateri aprinse pentru că aduce în prim-plan un subiect de multe ori tabu… Pe scurt, într-o zi, un preot primeşte o cârciumă în schimbul unei icoane şi îşi propune să transforme cârciuma în biserică... Un subiect curajos şi deloc bătătorit în teatrul autohton care deschide o discuţie despre Dumnezeu şi credinţă, aşezate faţă în faţă cu societatea contemporană. Text care nu se teme să vorbească despre minuni, cu personaje decupate din realitatea de lângă noi, dezvoltă o poveste într-un spaţiu care ar putea fi provocator pentru orice regizor: o cârciumă–biserică.
Un spaţiu extrem de colorat, în care se întâlnesc exemplare diferite dintr-o „faună” umană din care nu lipsesc beţivii, târfele, matroanele, politicienii corupţi sau îmbogăţiţii post-revoluţie, un spa