De ce nu ne vine să punem mâna pe par sau, ca să nu fiu acuzat că incit la violenţă, de ce nu protestăm chiar şi în stradă atunci când după un ministru condamnat la puşcărie, e vorba de Relu Fenechiu, sunt propuşi drept succesori ai acestuia la Ministerul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, acuzat la rândul său că ar fi primit şpagă 200.000 de euro, Nini Săpunaru, fost şef peste vămi, de numele căruia sunt legate scandaluri de contrabandă cu ţigări şi alcool, şi în final Ramona Mănescu, nevasta primarului de la sectorul 6 care, coincidenţă, mai e şi prietenul de-o viaţă a lui Crin Antonescu.

Cum am acceptat ca timp de 20 de ani aceeaşi gaşcă de politicieni - care prin relaţii de afaceri a devenit mai puternică şi impenetrabilă decât nomenclatura comunistă - să conducă nestingherită ţara? Am tăcut atunci când tinerii politcieni au ales să fie şcoliţi la universităţi mediocre şi au preluat pe nemestecate metehnele şi discursul vechilor politicieni: radical, plin de ură, incoerent, destructiv.

Am râs şi l-am votat pe Băsescu pentru că “măcar a fost cinstit”, nu-i aşa, atunci când i-a zis lui Adrian Năstase în dezbaterea din turul doi al alegerilor pentru preşedinţia României: “mă, ce blestem pe poporul ăsta să aleagă între doi comunişti”.

Dar cum am ajuns să alegem între doi comunişti? Mai suntem azi în situaţia de a face alegeri care contează? Sau singura libertate rămasă este aceea de a alege între un program de televiziune sau altul, între un fel sau altul de brânză, ori pentru ce să plătim rate: la Citroen sau Logan?

Nici tânăra generaţie nu se arată conectată la mersul ţării. În anii 2009 – 2010, la Paris, Atena, Londra şi Roma tinerii speriaţi că oamenii politici nu au soluţii în faţa crizei economice au ieşit în stradă. Au urlat, au protestat, au incendiat, au bătut poliţişti. S-au făcut auziţi.

Am stat de vorbă, în aceea perioadă,cu D