Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să călătoreşti gratis în jurul lumii: moduri de a-ţi câştiga existenţa pe mare

Publicat in Adevarul, marți 27 august 2013 ·

Cine nu visează ca drumul spre locul de muncă să se facă pe puntea unui iaht. Sau că fereastra de la birou ar da direct spre mare. Pare să fie jobul ideal sau, cel puţin, visul multora dintre noi. Potrivit CNN tot mai mulţi oameni, cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani, acceptă să lucreze pe iahturi pentru a a avea şansa de a călători în toată lumea.

Televiziunea americană a arătat cinci moduri de a experimenta cum poţi să trăieşti pe un iaht.

Voluntar într-un echipaj

Nu este nevoie de experienţă de marinar pentru a face parte din echipajul unui iaht, însă este nevoie de adaptabilitate. Pentru că sarcinile sunt multiple: poate fi vorba de curăţenie, depozitarea rezervelor alimentare sau gărzi nocturne. Multe iahturi private pot oferi un loc de cazare şi masă gratuit în schimbul unor astfel de sarcini.

„Mulţi dintre proprietarii de iahturi sunt bucuroşi când au la bord pe cineva fără experienţă, pentru că asta înseamnă că-i pot învăţa să facă lucrurile aşa cum doresc ei. Atitudinea este cea mai importantă: trebuie să ai spirit de aventură şi să vrei să înveţi lucruri noi”, a declarat Kylie Gretener, coordonatorul site-ului findacrew.net, potrivit Mediafax.

Prietenul la nevoie se cunoaşte

Dacă munca într-un echipaj pare dificilă, atunci poate personalitatea te poate ajuta să ai parte de o călătorie gratuită. „Am avut odată un italian care avea un submarin cu două locuri şi avea nevoie de cineva cu care să împartă această experienţă. Sau, un cuplu din pensionari din Alaska s-a angajat pe un iaht în Grecia: ei contribuiau la munca pe punte, dar spuneau şi poveşti pentru a întreţine atmosfera”, a povestit Kylie Gretener.

Profesor pentru copii

Nu numai adulţii au nevoie de distracţie pe iaht, ci şi copiii lor. Familiile care călătoresc pe mări şi oceane pot avea nevoie de o dădacă sau un profesor pentru copiii lor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°