Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Marcu: „Sunt mândru să port banderola Gloriei. Este o mare responsabilitate”

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 28 august 2013 ·

Evoluţiile foarte bune şi constante în tricoul Gloriei Buzău i-au adus buzoianului George Marcu banderola de căpitan al grupării din Crâng. Deşi nu a evoluat până acum la echipa de seniori a buzoienilor, acesta trecând doar pe la grupele de copii şi juniori ale Gloriei până să facă pasul spre Dinamo II Bucureşti şi mai târziu Astra Ploieşti, „Bilă”, cum este poreclit de colegi, a primit votul de încredere al vestiarului, dar şi al antrenorului Ion Viorel, tehnician alături de care a mai colaborat stagiunea trecută la CS Otopeni.

„Pentru mine este o mare onoare în primul rând. Sunt mândru să port banderola Gloriei. Este o mare responsabilitate şi totodată un factor motivaţional foarte important. Le mulţumesc domnului antrenor şi băieţilor pentru încrederea acordată”, a declarat George.

Se „croieşte” un colectiv frumos

Mijlocaşul buzoian a vorbit despre atmosfera din sânul formaţiei buzoiene la doar câteva săptămâni de la reluarea pregătirilor pentru ­sta­giunea competiţională care va începe în prima săptămână a lunii septembrie: „Suntem un colectiv frumos, sunt băieţi care dau totul atât la antrenament, cât şi în jocurile de pregătire pe care le-am disputat până acum. Toată lumea este entuziasmată şi aşteaptă debutul stagiunii. Mă bucură faptul că nu am dezamăgit şi că suntem neînvinşi în ­me­ciurile de pregătire. Sperăm să ducem acest trend şi în ­meciurile de campionat, care sunt mai importante. Domnul antrenor ne-a spus că victo­riile aduc victorii şi acest lucru este adevărat şi contribuie la ­atmosfera din vestiar. Sper să fim cu toţii sănătoşi, să aducem lumea pe stadion şi să îi bucurăm cu evoluţia şi rezultatele noastre”.

Verdict: accederea în play-off

Privitor la obiectivul pe care formaţia din Crâng îl are în noua stagiune competiţională, „Bilă” a menţionat: „Este normal să dorim cel puţin să facem

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 8 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 19 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Tru

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°