Volumul total investiţional in proprietati comerciale (terenuri, spatii de birouri si retail, rezidentiale) din România a crescut cu 32% la 79 milioane de euro în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit raportului CBRE Romania despre piaţa investiţională locală în S1 2013.
Proprietăţile prime (de prim rang) din întreaga ţară continuă să fie atractive atât pentru investitorii internaţionali, cât şi pentru cei locali, o creştere a acestui interes fiind înregistrată pe piaţa de centre comerciale.
„Cei mai importanţi investitori din piaţă sunt fondurile internaţionale de private equity, fondurile de oportunitate şi investitorii locali privaţi. Atractivitatea pieţei este influenţată în special de stabilizarea mediului macro-economic, la care contribuie creşterea PIB de 1,7 – 2,2% şi stabilizarea inflaţiei la 3,1% prognozate pentru anul acesta”, a declarat Răzvan Iorgu, Director General CBRE România.
Doar trei tranzacţii au fost realizate în România în intervalul ianuarie – iunie 2013. Astfel, pe piaţa de birouri, clădirea prime de clasa A Lakeview, din nordul Capitalei, cu o suprafaţă de 24.000 mp, a fost achiziţionată de NEPI. Celelalte două tranzacţii au fost înregistrate pe piaţa de centre comerciale: Mitiska Ventures – InterCora, constând în opt parcuri mici de retail operaţionale cu o suprafaţă cumulată de 32.000 mp, atât din Bucureşti, cât şi din alte oraşe, şi portofoliul GTC, o tranzacţie de acţiuni pentru Galleria Piatra Neamţ, Galleria Suceava şi Galleria Buzău, suprafaţa tranzacţionată ridicându-se la 36.500 mp.
„Cele mai tranzacţionate proprietăţi în perioada S1 2010 – S1 2013 au fost clădirile de birouri (42%), urmate de centrele comerciale (40%) şi de spaţiile industriale (10%). Interesul pentru clădiri de birouri şi centre comerciale va continua să crească, având în vede