- Social - nr. 166 / 27 August, 2013 Pana pe data de 22 septembrie a.c., pe site-ul oficial al Ministerului Sanatatii, se afla in dezbatere publica un proiect de hotarare, care prevede infiintarea serviciilor regionale de ambulanta "Nord-Vest”, "Centru”, "Vest”, "Sud-Vest”, "Sud”, "Sud-Est”, "Nord-Est” si "Bucuresti-Ilfov”. In proiect, pentru regiunea "Centru”, este prevazut ca sediul serviciului de ambulanta sa fie infiintat la Targu-Mures. "Sistemul de asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca din Romania sufera de grave neajunsuri, care au fost semnalate de repetate ori. Problema majora o constituie separarea administrativa si operativa intre serviciile judetene de ambulanta din cadrul unei regiuni, ducand la disfunctionalitati grave in acordarea asistentei medicale de urgenta in zone apropiate din aceeasi regiune. Serviciile judetene de ambulanta functioneaza in zone administrative bine determinate si care nu permit organizarea interventiei in mod eficient. De multe ori, ambulanta intarzie in diverse zone ale tarii, din cauza lipsei unei ambulante disponibile in zona administrativa respectiva, cand la distante mici se afla ambulante libere in zona administrativa limitrofa”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de hotarare. Daca proiectul va fi adoptat, Serviciul regional de ambulanta "Centru” ar urma sa fie infiintat prin reorganizarea Serviciului judetean de ambulanta Mures si prin desfiintarea serviciilor judetene de ambulanta Alba, Sibiu, Brasov, Harghita si Covasna. In ceea ce priveste personalul din cadrul serviciilor judetene, dar si cel cu specialitati medico-sanitare si auxiliar sanitar, acesta va fi preluat in totalitate, in interesul serviciului si cu aceleasi drepturi salariale, la serviciile regionale, iar personalul tehnic, economic, informatic, administrativ si de deservire va fi preluat cu respectarea normativului de personal in vig