Conform unui proiect de ordin al ministrului Finanţelor, persoanele fizice verificate sunt
constrânse să declare toate bunurile mobile şi imobile din ţară şi străinătate
Printre cei vizaţi sunt cei care deţin multe terenuri şi animale sau cei care construiesc şi vând ca persoană fizică
Scopul acesteia este lărgirea bazei de impozitare şi detectarea celor care au acumulat averi importante fără să contribuie corespunzător la bugetul de stat
Ministerul Finanţelor Publice a stabilit modalitatea prin care poate constrânge persoanele fizice să-şi declare toate bunurile mobile şi imobile din ţară şi străinătate, inclusiv eventualele conturi deţinute, elaborând în acest sens un proiect de ordin de modificare a Codului de procedură fiscală. Scopul? Lărgirea bazei de impozitare şi detectarea celor care au acumulat averi importante fără să contribuie corespunzător la bugetul de stat.
Spicuind din proiectul de ordin privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale, deducem că acesta ar viza stabilirea corectitudinii plătirii impozitelor de către marii deţinători de terenuri (pe care persoanele fizice fac agricultură sau cresc animale), dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care obţin venituri din străinătate.
Declaraţia de patrimoniu şi de venituri ar urma să fie completată pe proprie răspundere, la cererea organelor de verificare fiscală în termen de două luni de la solicitarea acestora, dacă data corespunde demarării verificărilor, sau în maximum 15 zile, dacă cererea de depunere a declaraţiei s-a făcut după demararea verificărilor. Nerespectarea obligaţiei de depunere a formularului în termenele menţionate anterior se sancţ