Administratorului unei societăţi comerciale din apropierea Timişoarei, cu obiect de activitate în domeniul agricol, este cercetat de poliţişti de investigarea fraudelor din cadrul Poliţiei Timiş pentru evaziune fiscală care depăşeşte 1 milion de lei.
“Acesta ar fi emis, în anul 2009, facturi pentru prestări servicii către alte societăţi comerciale, pentru care nu ar fi plătit bugetului de stat impozitul pe profit. Valoarea prejudiciului la bugetul de stat este de 1.248.929 de lei, reprezentând impozitul pe profit suplimentar estimat, aferent unei sume de bani cuprinse în două facturi, emise cu titlu de avans, pentru prestări servicii către alte societăţi comerciale”, a declarat, marţi, Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Administratorului unei societăţi comerciale din apropierea Timişoarei, cu obiect de activitate în domeniul agricol, este cercetat de poliţişti de investigarea fraudelor din cadrul Poliţiei Timiş pentru evaziune fiscală care depăşeşte 1 milion de lei.
“Acesta ar fi emis, în anul 2009, facturi pentru prestări servicii către alte societăţi comerciale, pentru care nu ar fi plătit bugetului de stat impozitul pe profit. Valoarea prejudiciului la bugetul de stat este de 1.248.929 de lei, reprezentând impozitul pe profit suplimentar estimat, aferent unei sume de bani cuprinse în două facturi, emise cu titlu de avans, pentru prestări servicii către alte societăţi comerciale”, a declarat, marţi, Ionuţ Bocancea, purtător