Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petecul şi-a găsit sacul

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 27 august 2013 ·

Senatorul incompatibil Marian Valer face o echipă perfectă cu redactorul şef al fiţuicii sale clandestine, Bledea Mihai. Ambii suferă de mania persecuţiei, văzând la tot pasul agenţi secreţi care îi filează şi-i interceptează. În timp ce numitul Marian Valer s-a mulţumit doar să-i ameninţe cu corecţia fizică pe spionii din comandourile care cică îl urmăresc cu înverşunare, muşchetarul său Bledea Mihai s-a şi legat de un sătmărean despre care şi-a închipuit că n-are altceva mai bun de făcut decât să-l fileze cum îşi îngurgitează băutura alcoolică. Spre ghinionul lui Bledea, sătmăreanul în cauză, întâmplător un ofiţer de Armată, s-a săturat să fie acuzat de filaj ilegal şi i-a tras o palmă zdravănă peste cap. Redactorul şef s-a autovictimizat în fiţuica clandestină, permiţându-şi să-l ameninţe pe ofiţer că îi va da un răspuns de 2000 de volţi, generat de o lanternă cu electroşocuri. Aşteptăm cu nerăbdare o viitoare interpelare în Senat, prin care întreaga Armată sau numai Direcţia de Informaţii a Armatei va fi acuzată că agresează jurnaliştii din gaşca lui Marian Valer prin intermediul unui ofiţer acoperit, dar totuşi deconspirat în mod eroic de Bledea Mihai într-o noapte de beţie. Filat inclusiv în crâşme

Incidentul s-a petrecut într-o noapte de week-end, într-un local situat la nici 100 de metri de sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, după cum reclamă numitul Bledea Mihai, acolitul senatorului incompatibil Marian Valer. Redactorul şef al fiţuicii senatoriale clandestine se afla la o masă, alături de alţi clienţi. În mod sigur, incisivul jurnalist nu consuma apă plată şi lămâie la acea oră târzie. La fel ca şi şeful şi asociatul său Marian Valer, redactorul şef de fiţuică Bledea Mihai a început să se simtă filat şi interceptat de sătmăreanul respectiv, din întâmplare maior activ în Armata Română. Sătul de acuzaţiile aberante ale numitului Bledea

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 34 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 41 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 17 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°