Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varşovia, mândria lor, speranţa noastră!

Publicat in Pro Sport, marți 27 august 2013 ·

Steliştii s-au cazat în centrul uneia dintre cele mai frumoase capitale din Europa, acolo unde business-ul înfloreşte an de an

Steaua a ajuns de duminică seara la Varşovia şi s-a cazat la unul dintre hotelurile luxoase din centrul capitalei poloneze. Oraşul impresioneaă prin curăţenie şi, deşi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost distrus în proporţie de 80%, Varşovia e superbă mai ales datorită clădirilor pe care le are.

Arhitectura urbei a cunoscut o dezvoltare impresionantă după ce a scăpat de comunişti şi are peste 10 blocuri zgârie nori, care contrastează teribil cu Casa de Cultură, cea mai înaltă clădire construită de ruşi în capitala Poloniei. Varşovia are aproape mărimea şi numărul locuitorilor Bucureştiului, iar bulevardele sunt la fel de largi şi uneori aliniate de-alungul unor parcuri atent îngrijite. Zlotul are cam puterea leului românesc în comparaţie cu moneda euro, astfel că preţurile sunt uşor de comparat şi par mai mici parcă decât în România, mai ales meniurile de la restaurante. În centrul oraşului, unde e cazată şi delegaţia stelistă, cartierul Srodmiescie găzduieşte foarte multe instituţii naţionale şi internaţionale. În anii 2000, oraşul a cunoscut una dintre cele mai rapide creşteri economice şi, deloc întâmplător, Varşovia are cea mai puternică bursă de valori din centrul şi estul Europei, fiind de fapt şi una dintre cele mai vechi, din 1817! Şi deloc întâmplător, Bursa de valori de la Bucureşti îl are de curând drept şef pe un polonez, Ludwik Sobolewski.

Varşovia se mândreşte, printre altele, cu celebrul râu Vistula ori cu galeria Legiei. Steliştii sunt însă încrezători că vor putea face faţă infernului în această seară şi că se vor întoarce cu biletele pentru grupele Ligii Campionilor în buzunar

Steliştii s-au cazat în centrul uneia dintre cele mai frumoase capitale din Europa, ac

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 26 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 11 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°