Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul copiilor cu risc de abandon a scăzut

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 28 august 2013 ·

Planul naţional de acţiune privind prevenirea abandonului de către familie, implementat prin Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se pare că funcţionează şi la noi în judeţ. Numărul copiilor cu risc de abandon a scăzut de la un an la altul şi mai mult de la un trimestru la altul. Dacă în primul trimestru al acestui an au fost depistaţi 10 copii cu risc de abandon, în al doilea trimestru numărul cazurilor a scăzut la jumătate.

Veşti bune vin de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Prin Planul naţional de acţiune privind prevenirea abandonului de către familie, implementat prin Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-a reuşit ca numărul copiilor cu risc de abandon să scadă de la un an la altul şi mai mult de la un trimestru la altul. Dacă în primul trimestru al acestui an au fost depistaţi 10 copii cu risc de abandon, în al doilea trimestru numărul cazurilor a scăzut la jumătate. „În trimestrul doi avem cinci copii abandonaţi, cu risc de abandon, nici un copil cu identitate necunoscută. Obiectivele noastre au fost de a reintegra copiii, doi copii am reuşit să îi reintegrăm, ceilalţi doi sunt în centrele maternale din subordinea direcţiei. Comparativ cu trimestrul trecut, când am avut 10 copii în această situaţie, în trimestrul doi doar cinci copii au fost în această situaţie. 15 copii pe cele două trimestre, cu risc de abandon, cu diferite situaţii, de la caz la caz, şi cu mame bolnave şi mame singure, familii monoparentale, dar şi minore”, a spus doctor Doina Dorina Boian, director adjunct pe Probleme cu Copiii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Programul acesta de integrare nu se opreşte aici. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Gorj, instituţia îşi propune să continue şi să diversifice activităţile pentru implementarea Planului naţional de acţiune

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 39 minute
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 53 minute
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump spune că va da Google în judecată dacă ajunge președinte, acuzând că adversara sa Kamala Harris e favorizată la căutările online

Libertatea acum 29 minute
Fostul președinte american Donald Trump, candidat republican pentru un nou mandat, susține, într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social, că va da în judecată Google, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează AFP, citată de News

Patriarhia Română îndeamnă oamenii la rugăciune pentru oprirea furtunilor: „Vor fi trase clopotele pentru dispersarea norilor”

Adevarul acum 32 minute
Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni și ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate.

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum o ora
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 56 minute
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°