Formaţia CS Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 6-1 în faţa echipei Pandurii II Târgu Jiu, într-un joc disputat ieri, pe stadionul „Municipal - Tudor Vladimirescu“ (spectatori 1.000), contând pentru faza a IV-a a Cupei României.
Craiovenii au deschis scorul prin Dragu, care după o serie de driblinguri a şutat imparabil la colţul lung (‘24). Craiovenii s-au dezlănţuit după pauză, Albert Voinea a făcut 2-0 în minutul 48, îndeplinind o simplă formalitate după ce portarul Lazar a respins în faţă un şut al lui Pătraşcu. Apoi a venit rândul lui Dragoş Dragalina să bifeze „dubla“: primul gol l-a marcat cu un şut în vinclu (‘58), iar pe cel de-al doilea din penalti (‘72). Intrat pe teren în minutul 65, mijlocaşul Florian Pârvu a semnat şi el două reuşite, la prima a şutat fără speranţe pentru Lazar de la zece metri (‘68), la cea de-a doua a plasat mingea pe lângă portarul gorjenilor din postura de unu la unu (‘72).
Golul de onoare al echipei Pandurii II a fost reuşit de Vlăduţi în minutul 85.
Pandurii II: Lazar - Fărcășanu, Băița (‘60, Oiţă), Rada, Bertea - Pițian, Găman, Băcilă - Alex dos Santos, Brata - Cocină (‘60, Vlăduţi). Antrenor: Dan Staicu.
CS Universitatea: Brac – Cîrjă, Fl. Pătrașcu, Ljubinkovic, Stancu - Ad. Ionescu, Dragalina (‘65, Fl. Pârvu), Precup, Sin ('74, Ganea) - Dragu, Voinea (‘62, Dragicevic). Antrenor: Erik Lincar.
Au arbitrat: Marian Balaci – Elena Mazilu, Alexandru Mihăilă.
CS Universitatea Craiova s-a calificat în faza a V-a a Cupei României, ale cărei meciuri sunt programate să aibă loc marţi/miercuri, 10/11 septembrie 2013, de la ora 16.30, tragerea la sorţi urmând să aibă loc în zilele următoare.
Cealaltă formaţie a Craiovei, FC Universitatea, urma să întâlnească aseară, după închiderea ediţiei, pe divizionara C SCM Argeş Piteşti.
Formaţia CS Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 6-1 în