Corpul de control al Guvernului va verifica întreaga activitate a CFR Călători derulată din anul 2006, a declarat premierul Victor Ponta.
Ancheta va viza, printre altele, sesizările din presă cu privire la prezenţa azbestului în componentele unor vagoane, conform primului ministru. Azbestul este o substanţă cancerigenă interzisă în UE. Antena 3 a relatat că în România circulă vagoane în ale căror componente se află azbest şi că CFR Călători a admis prezenţa acestei substanţe, vagoanele respective urmând să fie retrase.
Ȋn 17 iulie, premierul anunțase că nu vor fi disponibilizate mii de persoane la CFR Călători sau CFR Marfă, dar există totuşi zone în care personalul nu se mai justifică. Victor Ponta a adǎugat că pe agenda şedinţei figurează bugetele mai multor societăţi de transport feroviar şi că se vor căuta soluţii pentru diminuarea unor pierderi istorice, în special la CFR Călători.