România a atras din 2009 şi până la jumătatea acestui an circa 4 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă, cea mai mare parte a acestei sume fiind investită în parcuri eoliene. În prezent, în România funcţionează peste 2.100 de MW în proiecte de “mori de vânt”, echivalentul în putere a trei reactoare a centralei nucleare de la Cernavodă. Niciuna din cele peste 800 de turbine montate nu a fost produsă în România, deşi vântul care anunţa boomul eolian a început să bată încă de la începutul anilor ’80. Când a făcut România primii paşi în domeniul eolian şi ce s-a ales din acele tentative?

“Începând cu anul 1982 Universitatea Politehnica din Timişoara desfăşoară cercetări sistematice pentru promovarea în România a sursei de energie eoliană. Studiile aeroenergetice desfăşurate de Centrul de Cercetare pentru Aeroenergetică din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara au identificat, în zona montană a Banatului, peste nouă amplasamente cu potenţial eolian, dintre care amplasamentul Semenic, care prin avantajele pe care le oferă a fost calificat ca favorabil pentru realizarea unei centrale (ferme) aeroelectrice”, se arată într-un Buletinul AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România) realizat de Adrian Bej şi Francisc Gyulai, ambii ingineri şi profesori în cadrul Universitaţii Politehnica din Timişoara.

Obiectivul principal al centralei de la Semenic a fost acela al cercetării ştiinţifice, dar alături de acesta s-a urmărit şi dezvoltarea unor instalaţii capabile să valorifice vântul din zonele montane ale României.

Cine a făcut turbinele de pe Semenic

“S-a colaborat cu institute de proiectare din zona de vest a României şi cu societăţi industriale din această zonă (IPROTIM Timişoara, Hidrotim Timişoara, Electromontaj Timişoara, CM Bocşa, RENK Reşiţa, Electrica Banat). În afara acestor colaborări locale,