Vârsta de pensionare va mai creşte încă o dată, din 2015, potrivit noii Strategii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (SNOFM), publicată de Ministerul Muncii. În prezent, vârsta de pensionare este de 59 de ani la femei şi de 64 de ani la bărbaţi.
Prin ridicarea vârstei de pensionare, Ministerul Muncii îşi propune să obţină o mai bună plasare a bătrânilor în câmpul muncii până în 2020, dar nu a dat, deocamdată, detalii privind noul prag de ieşire la pensie.
Proiectul strategiei se află, în prezent, în dezbatere publică. Potrivit prevederilor actului normativ, muncitorul român este sub nivelul de calificare al celui din restul ţărilor Uniunii Europene, iar numărul de studenţi cu nivel scăzut al competenţelor de bază este mai mare decât în ţările comunitare. De asemenea, România se confruntă cu mai multe probleme privind forţa de muncă, se arată în document, relatează Mediafax.
Pe de o parte, se constată o scădere continuă a populaţiei totale a României, spre deosebire de UE, unde populaţia a înregistrat o creştere de 12,8 milioane de persoane.
„Ponderea populaţiei totale a României în populaţia totală a UE era în anul 2012 de 4,2%, înregistrându-se o scădere", arată Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Circa 2,1 milioane de români lucrează în ţările membre, în principal Italia, Spania, Germania. „Această migraţie masivă a forţei de muncă active petrecută într-un interval de timp foarte scurt a dezechilibrat piaţa muncii, fenomenul fiind greu de gestionat", scriu autorităţile statului în document.
Pe acest fond, cele mai mari scăderi ale ratei totale de ocupare în muncă au fost înregistrate la persoanele între 55 şi 64 de ani, dar şi printre femei. Numărul tinerilor angajaţi este cu mult mai mic faţă de Uniunea Europeană.
Economia României se bazează mai mult pe servicii, unde activează 42% din populaţie, urm